Mediile de viata din domeniul subteran

După cum este bine cunoscut, omul a luat cunoştinţă de existenţa unei faune subterane mai întâi prin intermediul cavităţilor carstice naturale care îi sunt accesibile, adică a pesterilor. . Ca urmare, biospeologia a fost dominată ult timp de convingerea că peşterile eprezintă mediul unic şi exclusiv de viaţă pentru toate animalele subterane.
Amplificarea şi diversificarea cercetărilor au dus la concluzia că, în realitate, fauna subterană ocupă un spaţiu incomparabil mai vast, un domeniu vital care înglobează ansamblul tuturor masivelor fisurate şi în care se disting mai multe medii de viaţă (biotopuri) cu caracteristici fizice şi biotice proprii. Fiecăruia din aceste biotopuri îi corespunde o comunitate de animale (biocenoză) în compunerea căreia intră o sumă de specii caracteristice, precum şi altele, cu o distribuţie mai largă. O primă treaptă de clasificare a mediilor subterane terestre ne permite împărţirea lor în două mari grupe, fiecare dintre ele cuprinzând mai multe biotopuri:
a) grupa mediilor endogee (din interiorul pământului), în care se includ biotopurile corespunzătoare solului şi anexelor acestuia(humus, pătura defrunze moarte, muşchi etc.);
b) grupa mediilor hipogee (de sub pământ), care cuprinde toate biotopurile aflate la nivel inferior faţă de orizontul de sol.

MEDIILE ENDOGEE
a) Solul constituie pătura de materie minerală şi organică formată prn dezagregarea rocii-mamă subiacente şi prin descompunerea vegetaţiei care îlacoperă. Biotopul corespunzător se cunoaşte sub numele de edafon solului este desemnat în sens strict prin termenul de biotop edafic, iar totalitatea animalelor care îl populează alcătuieşte ceea ce se cunoaste sub numele de edafon.
b) Stratul de humus formează un orizont superficial care acoperă solul în zonele împădurite şi care rezultă din descompunerea bacteriană a materiei organice de origine vegetală. Animalele care trăiesc în acest orizont sunt denumite humicole.
c) Litiera reprezintă pătura de frunze moarte căzute pe pământ, în care se concentrează o serie de animale detritivore.
d) Pătura de muşchi oferă, mai ales prin umiditatea crescută pe care o conservă, condiţii favorabile de viaţă pentru diverse specii de animale denumite muscicole.
e) Microcavernele constituie un biotop oarecum aparte, reprezentat de adăposturile unor animale (vizuină, cuiburi, furnicare), în care s-a cantonat o faună particulară, denumită foleofilă. Sunt specii parazite sau comensale a căror prezenţă în interiorul microcavernelor este dictată nu atât de ambianţa fizică favorabilă, cât de existenţa unor resurse alimentare caracteristic.
Toate aceste medii de viaţă prezintă condiţii fizice convergente cu cele specifice peşterilor şi din acest motiv ele reţin atenţia biospeologului ca spaţii în care s-a putut realiza o preadaptare a animalelor la modul de viaţă hipogeu, adică acea fază preparatorie din evoluţia unor specii care le-a permis acestora în final să se angajeze în marea aventură a colonizării sectoarelor profunde ale domeniului subteran.

MEDIILE HIPOGEE
a) Cavităţile naturale accesibile (peşterile) constituie, fără îndoială, cel mai important biotop pentru biospeologie, în primul rând datorită faptului că ele permit aplicarea celor mai largi şi mai complexe mijloace de investigaţie directă. Entitatea ecologică de animale care populează spaţiul cavităţilor subterane este desemnată prin noţiunea generică de faună cavernicola.
Fauna cavernicolă este, în realitate, o grupare eterogenă, în care sunt induse urmăroarele categorii de animale:
- trogloxenele, care sunt oaspeţii ocazionali ai peşterilor, întâlnindu-se în egală măsură şi în biotopurile epigee. Ele apar de obicei în vecinătatea intrărilor, în aşa-numită zonă vestibulară, unde factorii de mediu prezintă valori de tranziţie între suprafaţă şi sectoarele profunde ale cavităţilor subterane.
- troglofilele, animale care frecventează peşterile cu o anumită regularitate, fără însă ca viaţa lor să fie strictdependentă de mediul subteran şi fără ca ele să prezinte modificări adaptative
- subtroglofilele, specii al căror ciclu biologic cuprinde o perioadă de suprimare a activităţii, numită diapauză, fie în timpul iernii (specii hibernante), fie în timpul verii (specii estivante). Ele găsesc în peşteri adăpostul necesar petrecerii acestei perioade de inactivitate şi constituie unul din elementele importante ale asociaţiei parietale, adică a acelei grupări de animale care se întâlnesc deseori pe pereţii zonei vestibulare.
-troglobiontele, forme care reprezintă locuitorii permanenţi şi obligatorii ai peşterilor, a căror viaţă este strâns legată de particularităţile factorilor fizici din mediul subteran. Supuse unei îndelungate evoluţii, aceste specii prezintă modificări adaptative morfologice şi funcţionale uneori extreme, care nu le mai îngăduie să supravieţuiască în prezent în alte medii. Din această cauză, René Jeannel le-a atribuit denumirea de fosile vii ale peşterilor.endentă de mediul subteran şi fără ca ele să prezinte modificări adaptative
- guanobiontele constituie o grupă aparte de animale cavernicole, a căror prezenţă în peşteri este dictată nu de ambianţa fizică, ci de acumulările de guano datorate coloniilor permanente de lilieci şi pe care aceste animale le folosesc drept hrană (fiind specii guanofage). Alături de ele, asociaţia (sau sinuzia) guanoului mai cuprinde şi forme răpitoare, pentru care guanofagele alcătuiesc o pradă abundentă.
Azi se consideră că reţeaua de fisuri este biotopul cel mai reprezenativ al faunei subterane şi că extinderea lui nu se rezumă la masivele carstice, ci cuprinde în principiu orice rocă, indiferent de natura ei, cu condiţia ca aceasta să prezinte un sistem de fisuri deschise şi intercomunicante.
b) Reţeaua de fisuri, caracteristică oricărui masiv calcaros, este de asemenea un mediu de viaţă propriu faunei subterane. René Jeannel a denumit acest mediu - prin analogie cu cel acvatic - biotopul freatic terestru şi a emis presupunerea că el este nu numai accesibil faunei cavernicole, ci şi populat de forme caracteristice, ultracavernicole.
c) Reţeaua de microspaţii a biotopului coluvial constituie cea mai recentă entitate ecologică adăugată domeniului subteran. Ea a fost descoperită în anul 1979 de biospeologii francezi Christian Juberthie Şi Bernard Delay (care au denumit-o biotop subteran superficial) şi este reprezentată de acel orizont aflat între roca-mamă şi pătura de sol în care dezagregarea celei dintâi duce la constituirea unei aglomerări de fragmente cu granulometrie variabilă. În interstiţiile acesteia trăiesc specii troglobionte sau edefobionte, dar şi unele forme care pot fi considerate ca fiind caracteristice.
Se poate deci observa că domeniul subteran trebuie privit ca un ansamblu complex, în care se angrenează o sumă de compartimente ecologice distincte, dar nu şi independente, integrate într-o comunitate spaţială şi într-un sistem functional unitar.