Datorită particularităţilor fizice şi trofice ale mediului cavernicol, în cursul evoluţiei lor animalele au ajuns să aibă o sumă de trăsături adaptative.Aceste trăsături sunt mai pregnante la paleotroglobionte - animale mai specializate la modul de viaţă cavernicol şi prezente de mai mult timp în domeniul subteran.
Adaptările morfologice
Animalele troglobionte se caracterizează printr-un anumit habitus care defineşte aşa-numitul tip cavernicol. Principalele caractere morfologice care concură la constituirea lui sunt următoarele:
1. Anoftalmia
În concordanţă cu viaţa într-un mediu obscur, animalele troglobionte sunt lipsite de ochi funcţionali. Dispoziţia funcţiei vizuale se realizează treptat, la unele specii ochii fiind reduşi (animale microftalme), la altele nemaiexistând deloc (animale anoftalme), iar în cazurile extreme regresia afectând chiar si centrii nervoşi ai vederii. Absenţa ochilor e compensată de capacitatea tegumentului de a percepe radiaţia luminoasă, capacitate cunoscută sub numele de sensibilitate dermatologică, şi de prezenţa unor organe tactile şi olfactive hipertrofiate.
2. Depigmentarea
Paralel cu pierderea funcţiei vizuale, animalele troglobionte se caracterizează prin pierderea pigmenţilor tegumentari, astfel încât cele mai multe dintre ele sunt albe, uneori chiar translucide. Se consideră că depigmentarea este favorizată de atrofierea organului vizual, precum şi de temperatura scăzută şi umiditatea ridicată.
3. Apterismul
Se caracterizează prin absenţa aripilor la speciile prevăzute în mod normal cu aripi (ex. insecte, coleoptere). Există şi aici etape intermediare, când nu asistăm decât la o reducere a aripilor şi când vorbim de specii microptere.
Intre cele trei caractere adaptative menţionate până acum există o corelaţie stabilită statistic la coleopterele troglobionte şi desemnată prin termenul de caractere ADA (anaftalmie - depigmentare - apterism).
4. Forma corpului
Tipul cavernicol poate fi caracterizat printr-o gracilitate a corpului şi prin alungirea apendicelor (picioare şi antene). În cazul coleopterelor, îngustarea afectează doar partea anterioară a corpului, în timp ce abdomenul are tendinţa să devină globular, fenomen cunoscut sub numele de falsă fiziogastrie.La coleopterele troglobionte, abdomenul este normal , şi doar elitrele se bombează delimitând sub ele o cameră de aer în care se conservă umiditatea necesară respiraţiei tegumentata
Adaptările eco-fiziologice
Alături de particularităţile lor morfologice, animalele troglobionte prezintă şi adaptări eco-fiziologice, cele mai importante fiind:
1. Scăderea metabolismului
In cazul faunei troglobionte, metabolismul este mult mai redus decât la animalele epigee. Experienţe concludente au demonstrat că intensitatea respiratorie (consumul de oxigen pe unitatea de timp şi de masă corporală) este net inferioară faţă de cea a unor specii ce aparţin aceleiaşi grupe sistematice, dar care trăiesc la suprafaţă. Se poate deci afirma că există un ”tip de metabolism propriu speciilor troglobionte”.
2. Stenotermia
S-a crezut multă vreme că speciile troglobionte sunt stenoterme (trăiesc doar într-un domeniu restrâns de temperatură). Cercetările moderne au pus în evidenţă existenţa unei stenotermii ecologice specifice faunei subterane, adică animalele tind să se plaseze cât mai aproape de temperatura lor preferenţială, care nu acoperă decât un domeniu restrâns.
3. Stenohigrobioza
Troglobiontele sunt stenohigrobionte pentru că ele nu pot trăi decât în condiţiile unei umidităţi foarte ridicate, deoarece sunt slab protejate împotrivapierderii prin evaporare la nivelul tegumentului a lichidelor interne;ca urmare, mor foarte repede dacă sunt scoase din etnosfera umedă a peşterii.
4. Dispoziţia ritmurilor de activitate
Datorită obscurităţii din peşteri, ritmul nictemeral a dispărut cu totul. La speciile troglobionte, activitatea se desfăşoară în mod uniform, fără diferenţe sesizabile între zi şi noapte. În plus, ritmul ei este mult diminuat în comparaţie cu formele epigee, în concordanţă cu scăderea accentuată a ratei metabolismului.
5. Particularităţi ale ciclului reproductiv
Cele mai importante particularităţi care apar în reproducerea troglobiontelor sunt:
a) Contractarea ciclului reproductiv. Speciile cavernicole manifestă tendinţa reducerii numărului stadiilor de dezvoltare prin care animalul trece de la faza de ou la cea de adult. La coleoptere, larvele se inchid doar la câteva ore î după ieşirea lor din ou într-o lojetă pe care şi-o construiesc din argilă şi în care trăiesc fără să se hrănească şi fără să năpârlească până în stadiul de pupă(nimfă). Numărul năpârlirilor de la 3-5 la speciile epigee se reduce la o singură năpârlire la coleopterele troglobionte.
b) Reducerea numărului de ouă. În opoziţie cu insectele epigee, care depun uneori un număr foarte mare de ouă, troglobiontele cele mai specializate ajung să depună o dată (într-o pantă) doar un singur ou. Acesta este mai voluminos şi mai bogat în rezerve nutritive decât oul obişnuit al unei insecte epigee.
c) Creşterea duratei de dezvoltare. În general, fiecare din stadiile ce se succed în cursul dezvoltării individuale a troglobiontelor (embrion, larvă, nimfă)se prelungeşte pe o perioadă de timp de 5-10 ori mai mare în comparaţie cu speciile epigee.
d) Dispariţia periodicităţii reproductive fiziologice. Animalele troglobionte se reproduc uniform în condiţii constante de mediu, dar îşi conservă o periodicitate reproductivă atunci când se află sub influenţa heterogenităţii spaţiale şi temporale a mediului lor de viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu